În acest moment sunt închise total sau parțial un număr de 23 de unități de învățământ – grădinițe, școli și licee din Capitală. Două dintre acestea au luat măsura încă de vineri, restul suspendând cursurile de luni.

Purtătorul de cuvânt al Inspecotratului Școlar al Municipiului București, Roxana Cercel, a declarat la Digi 24 că profesorii diriginți și educatorii au comunicat direct părinților în cazul în care a fost luată măsura suspendării orelor. 

În județele Argeș, Cluj, Giurgiu, Ilfov, Neamț, Olt și Sibiu sunt închise câte o școală, iar în județul Iași sunt două școli închise parțial. „3.466 de elevi sunt afectați de suspendarea cursurilor la nivel național”, transmite Ministerul Educației și Cercetării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.