Primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a inaugurat vineri, 14 februarie, cel de-al doilea Centru Educațional CURAJ (primul luând ființă în octombrie 2019, la Școala Gimnazială nr. 136), un program ambițios, ce are ca obiectiv principal reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de participare pentru elevii care trăiesc în zonele urbane marginalizate.

În cadrul proiectului lansat astăzi de Primăria Sectorului 5 în parteneriat cu Grupul de Acțiune Locală “Împreună dezvoltăm Sectorul 5”, 250 de copii sunt susținuți și ajutați la rezolvarea temelor. Ei primesc o masă caldă pe zi și desfășoară diverse activități cultural-educative, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend (fotbal, limba engleză, dans, canto, ateliere de creație și cursuri de operare pe calculator și web design), sub coordonarea unui personal experimentat și numeros.

Părinții sunt și ei încurajați să participe și chiar să se împlice în acțiunile copiilor, care primesc un serviciu educațional complementar de calitate, prin programul finanțat din fonduri publice de la bugetul local al Sectorului 5.

”Este un moment de foarte mare încântare pentru mine. Am reușit să arătăm că se poate cu adevărat să schimbăm viața oamenilor din comunitate prin acest al doilea Centru CURAJ, pe care îl inaugurăm astăzi la Școala Nr. 147, urmând a se mai înființa alte 10 centre în acest an”, a declarat Daniel Florea, primarul Sectorului 5 al Capitalei.

Daniel Florea a mai spus că centrele educaționale de tip after-school, ce vor funcționa în cadrul celor 10 unități de învățământ, vor susține peste 2.500 de copii. În plus, în zona Ferentari au fost deja inaugurate o baie publică, o spălătorie socială și un centru de zi care găzduiește aproximativ 150 de copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.