Polițiștii au descoperit un bărbat care vindea pe internet teste pentru depistarea noului coronavirus. În urma anchetei s-a descopeirt că el a introdus în țară produsele, iar la vamă a prezentat o declarație de conformitate în cuprinsul căreia este trecut un alt produs farmaceutic. Astfel polițiștii au luat în calcul fie că pentru testele importate a fost folosită o declarație de conformitate falsă, fie este vândut alt produs decât ceea ce este prezentat. 

Imagine

„În baza informațiilor furnizate de Agenţia Naţională a Medicamentului, a rezultat că la data respectivă, produsul respectiv  nu putea fi introdus pe piață în mod legal. Au fost ridicate de la autoritatea vamală  peste 2500 de teste,  urmând a se stabili dacă produsul poate fi comercializat pe teritoriul României”, arată Poliția Capitalei într-un comunicat.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru infracțiunea de folosirea la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. Urmează ca ancheta să stabilească ce fel de produse erau cele comercializate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.