Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, trage din nou un semnal de alarmă privind redeschiderea școlilor peste trei săptămâni. Ea a atras atenția, joi, într-o interventie telefonică la Realitatea PLUS, că măsurile de protecție nu pot fi respectate în timpul cursurilor și urmările pot fi creșterea infectărilor cadrelor didactice, a familiilor elevilor. Totodată, edilul propune ca școala să înceapă peste câteva luni în condiții de informare și de protecție.

„Nu vreau sa intru in polemica cu nimeni, imi spun opinia ca parinte, ca primar, ca nu este bine sa se mearga pe aceasta idee a redeschiderii scolilor , gradinitelor in trei saptamani.

Sunt printre cei care militeaza să avem un program rapid pentru  relansarea economica, pentu repornirea motoarelor economiei, treptat, in toate sectoarele, ca nu ne putem permite sa avem un somaj foarte mare, un deficit foarte mare. Trebuie să luăm măsurile bune, pozitive luate în întreaga Europă”, a spus Gabriela Firea la Realitatea PLUS.

In ceea ce privește redeschiderea școlilor, Gabriela Firea este de părere că acest lucru nu este posibil, pentru că în clase cu peste 30 de elevi , în recreații, nu pot fi respectate măsurile de protecție, inclusiv distanțarea socială și purtarea măștilor.

„Nu cred că suntem pregătiți ca peste trei săptămâni, pe 18 mai, să reînceapă cursurile, în condiții de protecție pentru elevi, cadre didactice și mai ales pentru familii, parinti și bunici.

Este imposibil sa se poată organiza distantarea sociala. Sunt clase cu peste 30 de elevi, scoli in intreaga tara in care se invata  trei schimburi.

În ce fel se pot organiza aceste cursuri in conditii de protectie si de distanță necesara, astfel incat intr-o scoala cu un perimetru obisnuit sa studieze doar 10 elevi?! Pentru ca mai mult nu ar fi normal. S-ar ajunge poate sa se invete noaptea, in weekend?!

Imaginati-va intr-o scoala normala cum ar putea sta elevii pe hol in recreatii, cine ar putea sa pazeasca elevii sa stea la doi metri distanta, sa nu fie mai mult de trei intr un grup, poate in clasa s-ar putea realiza, dar pe hol, in recreatie, in curtea scolii mi se pare imposibil! Este foarte periculos, oricate resurse am avea”, a avertizat edilul Bucureștiului.

Gabriela Firea a vorbit și despre capacitatea foarte mică a autorităților locale de a sprijini în acest moment cu tot ce este necesar redeschiderea în bune condiții a școlilor.

„Acum, toate primariile sunt in deficit deja, au fost sume imense cheltuite de primarii, consilii judetene, de ministerul Sanatatii , pentru materiale sanitare, de protectie, achizitia de aparate, testare, pentru sprijinirea persoanelor vulenrabile, cei din izolare, carantina, seniorii ,persoanele care nu se pot deplasa sau persoanele cu dizabilitati”, a mai precizat Firea.

Primarul general propune ca școlile să reînceapă peste câteva luni cu soluții pentru elevii din anii terminali:  

„De aceea spun ca e un pericol foarte mare acela de a redeschide peste trei saptamani scolile si gradinitele. Pentru luna septembrie este altceva. Si daca se va lua sunt sigura ca se vor lua in calcul toate aspectele, precu msi scenariu lpandemic. O posibila redeschidere a scolilor peste cateva luni se poate, as demara o informare pentu elevii de la clasele mari, cu msa poarte corect masca, sa stea la distanta… 

Pentru  clasele terminale cred ca se vor gasi solutii asa ca si in alte state europene, sa se dea examene online, se tina cont de notele, mediile de pana in acest moment”.

Primarul general propune si cooptarea profesorilor români într-un demers către ministerele Educației și Sănătății pentru a opri redeschiderea școlilor peste trei săptămâni.

„Sunt foarte multi profesori buni in tara care pot contribui cu solutii , sa transmita Ministerului Educatiei, Ministerului Sanatatii, astfel incat sa oprim o posibila intentie de redeschidere a cursurilor in trei saptamani.

Este prematur, virusul e printre noi ,face ravagii!

Poate ca nu avem un numar atat de mare pentru ca nu se testeaza pe scara larga, dar asta nu inseamna ca nu sunt persoane asimptomatice deja contaminate si transmit deja virusul in comunitate”, a mai spus Gabriela Firea, in intervenția telefonica de joi, de la Realitatea PLUS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.