”O tara intreaga condamnata din cauza unei administrații locale iresponsabile. Era de așteptat pentru că exista la primarie un plan zero pentru mediu.
Cerem un plan de măsuri pe termen scurt. Deocamdată, hotărârea Curții nu prevede sancțiuni. Primăria trebuie să aplice un plan de măsuri, decizia de azi nu prevede un plan până la care să fie implementate aceste măsuri”, a spus Costel Alexe, într-o conferință de presă.
România a fost condamnată, joi, de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru poluarea din Bucureşti. CJUE precizează că România nu a respectat reglementările privind valorile limită de PM10, conform sentinței.
România a fost trimisă în judecată de Comisia Europeană, care a cerut constatarea eșecului în îndeplinirea obligațiilor asumate prin tratatul de aderare. Mai precis, Comisia Europeană reclamă că valorile – limită pentru concentrațiile de PM10 (pulberi fine cu efecte nocive asupra sistemului respirator) au fost depășite sistematic și persistent în București din 2007 și până în 2014 inclusiv.