În urmă cu un an, șefii Europei se întâlneau în Piața Mare din centrul Sibiului. Astăzi, în inima orașului este pustiu, dimineață fiind susținut doar un concert live al lui Radu Nechifor, cu ocazia Zilei Europei. Nu au fost spectatori ca altădată, ci doar câțiva trecători l-au putut asculta pe naist, alături de câțiva membri ai trupei sale, scrie realitateadesibiu.net

Astăzi se împlinește fix un an de la marele Summit, la care au fost prezenți lideri ai Europei, printre care Angela Merkel, cancelarul Germaniei, Emanuel Macron, președintele Franței, Viktor Orban, premierul Ungariei, Doland Tusk, președintele Consiliului European, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și, bineînțeles, Klaus Iohannis, președintele României.

La Summitul 2019, a fost redactat și textul Declarației de la Sibiu: 

„Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.
Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.
Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:
Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar”.

Ziua Europei, în 2020, la Sibiu. Concerte live ale artiștilor

 
Astăzi, Ziua Europei este marcată de artiștii sibieni printr-un concert ce este transmis live pe paginile de socializare ale instituțiilor implicate. Printre protagoniștii de astăzi se numără Radu Nechifor, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Alina Bîcă, Adrian Neamțu, artiștii de la Filarmonica de Stat Sibiu,  Teatrul de Balet Sibiu, CJCPCT „Cindrelul – Junii Sibiului” și Casa de Cultură a Studenților Sibiu.
„Pornind de la ceea ce a replicat Churchill în timpul celui de-al doilea Război Mondial (atunci când Guvernul i-a propus tăierea fondurilor de la cultură pentru a-i transfera la armată): ”Atunci, pentru ce luptăm?”, lansăm un apel către luarea în calcul a următoarelor strategii de ieșire din criză, aplicabile instituțiilor culturale. Dorim să punem accentul pe necesitatea urgentă a unei legislații dedicate domeniului cultural, adaptată noilor condiții care se prefigurează. Aceste strategii pun accentul pe acele instituții care desfășoară activitate cu public (filarmonici, teatre, opera, teatre de balet), fără a se limita la ele. Trecem prin vremuri care au adus schimbări fără precedent și devine din ce în ce mai clar că normalitatea va fi diferită. Îndemnul întregii perioade a fost către solidaritate, către grija față de celalălalt, către ideea că doar ÎMPREUNĂ reușim. Aceste idei ne vor ghida viitorul. Muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu au înțeles organic motivația construcției Uniunii Europene. Unirea atâtor tipuri de artisti muzicieni într-un colectiv denumit Orchestră Simfonică nu putea fi decât o invenție europeană. Poate adevărul este invers. Modeul Uniunii Europeane copiază modelul de organizare simfonic. Poate de aceea, societatea ar trebui să nu uite că echilibrul si ințelepciunea sunt apanajele culturale ale umanității si în momentele de criză personală sau socială avem nevoie de rafinarea emoțiilor si întărirea spiritului prin frumos și prin iubire”, a precizat Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii de Stat Sibiu.

https://www.facebook.com/FilarmonicaSibiu/videos/2704967759614570/UzpfSTExMDM4OTk5Mzk2ODc5MToxMjY4NDk3OTg5ODk0Nzc/?modal=admin_todo_tour

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.