Echipa feminină de şah a României a învins formaţia similară a Greciei cu scorul de 12-8, sâmbătă, într-un meci amical online, desfăşurat în două manşe, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Şah.
În prima manşă, scorul a fost egal 5-5, iar în a doua tricolorele s-au impus cu 7-3.
Performerele echipei României au fost Mihaela Sandu, Alessia Ciolacu (U16) şi Oana Şchiopu (U14), fiecare cu câte doua victorii din două partide.
Cele două jucătoare de la prima masă, Corina Peptan şi Stavroula Tsolakidou (1-1), au în palmares 7 medalii de aur la Campionate Mondiale de juniori fete (4 medalii de aur Corina şi 3 Stavroula).
Pentru România au mai jucat Luminiţa Cosma, Miruna Lehaci, Irina Ionescu, Andreea Năstase, Denisa Bucur (U18), Lia-Alexandra Maria (U12). Grecia a mai fost reprezentată de Anastasia Avramidou, Marina Makropoulou, Ekaterini Pavlidou, Haritomeni Markantonaki, Ioulia Makka, Evgenia Tsivelekidou (U18), Antonia Kouta (U16), Panagiota Kiousi (U14) şi Aikaterini Argyro Gkoutzouki (U12).
Sursa: Realitatea de Diaspora