Accident grav, în sectorul 6 al Capitalei în această după amiază. O mașină s-a răsturnat pe șoseaua Virtuții, după ce s-a ciocnit cu alte două autoturisme, în dreptul liniei tramvaiului 41, potrivit realitatea.net
Cel mai probabil, totul s-a petrecut din cauza vitezei. Șoferul mașinii răsturnate a primit îngrijiri medicale la fața locului și a refuzat să fie transportat la spital.
Traficul nu a fost deviat, s-a circulat pe o singură bandă, iar acum revine la normal.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.