Primarul general, Gabriela Firea, a anunțat, joi, că „începe marea testare în Capitală”, urmând ca vineri să fie lansată platforma www.testampentrubucuresti.assmb.ro, unde se pot înscrie voluntar 11.000 de bucureșteni pentru a fi testați gratuit în vederea depistării infecției cu noul coronavirus.

 

”Începe marea testare în Capitală! Primăria Capitalei lansează mâine, 22 mai, la ora 13,00, platforma online www.testampentrubucuresti.assmb.ro, unde se pot înscrie voluntar 11.000 de bucureșteni, pentru a fi testați gratuit în vederea depistării infecției cu noul coronavirus.
Platforma este parte a proiectului “Testăm pentru București” – prima inițiativă a unei autorități locale din România care asigură testarea cu aparate Real Time PCR pe scară largă a persoanelor asimptomatice.

Primarul General, Gabriela Firea: “Am propus în luna mai acest proiect prin care 11.000 de bucureșteni pot beneficia gratuit de testare pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.

Capitala se înscrie astfel în rândul marilor metropole europene, care aplică deja principiul testării extinse, promovat și de Organizația Mondială a Sănătății. Vor fi utilizate teste de tip antigen standard RT-PCR, cele mai utilizate la ora actuală pe plan mondial pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2.

Saptamana viitoare vom începe și celălalt proiect de testare anunțat, proiectul care vizeaza realizarea testelor de anticorpi pentru 10.500 de bucureșteni, care va indica felul în care a circulat virusul in Capitală”, a anunțat Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.