Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi o avertizare cod portocaliu de vijelii, valabilă pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane . Avertizarea expiră diseară, la ora 23.00.

Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de joi (18 iunie) și la începutul nopții de joi spre vineri (18/19 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp.

Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice.

Apoi intră în vigoare un cod galben de ploi torențiale, valabil în toată țara, până duminică dimineață. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

 Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat în cea mai mare parte a țării și în prima parte a săptămânii viitoare.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.