320 de noi bolnavi de COVID și azi în România. „Cifre scoase din burtă, o loterie”, sare PSD. Încercăm să aflăm dacă sunt mai bune laboratoarele politice decât cele medicale.
Aceleași laboratoare care pregătesc circ ori de câte ori iese Nicușor Dan în stradă să facă declarații. Ne spune chiar candidatul la primărie de ce a fost stropit azi cu dezinfectant. Și tot azi, o întrebare esențială își caută răspunsul. Cum arăta viața fetei de 17 ani, incendiate în Mehedinți, dacă ar fi fost altele condițiile de eliberare condiționată?
Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, care a propus schimbarea legii, spune de ce a fost refuzată de Viorica Dăncilă. Nu ratați „Legile Puterii”, cu Mădălina Dobrovolschi, de la ora 21.00.