Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, începe mâine cu proba scrisă la Limba și literatura română.  Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidați, dintre care peste 17.000 de candidați din în Capitală. Examenul este organizat în 1.095 de centre, anunță ministerul Educației.

Sursa citată precizează că probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30.

Condiții impuse de pandemia de coronavirus:

– la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activități

– vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);

– se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;

-în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;

-intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și spre alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

-existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

-în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt;

-pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea, fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. 

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoșe sau poșete.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului.  Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. 

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie.

Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.