”În această dimineață, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Giurgiu, într-un dosar de trafic de droguri”, transmit autoritățile, într-un comunicat de presă.
În urma acțiunilor, într-o casă a fost găsită o cultură indoor de cannabis. Polițiștii spun că au găsit 504 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, precum si bunuri utilizate la dezvoltarea culturii.
Proprietarii creșteau cannabis și în afara casei, unde autoritățile au găsit 25 de plante cannabis în vegetația din apropierea imobilului.
VIDEO aici: https://www.youtube.com/watch?v=oNiu0h3PUjg&feature=emb_title
„Din cercetările efectuate au rezultat indicii că respectivele 4 persoane ar fi inițiat din luna mai 2019 un grup infracțional, în scopul inițierii și dezvoltării de culturi de cannabis. În acest sens, acestea ar fi achiziționat o locuință în satul Vlad Țepes, comuna Comana, județul Giurgiu, pe care ar fi modificat-o și amenajat-o atât în interior, cât și la exterior, exclusiv în scopul infracțional. Totodată, au fost puse în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Giurgiu, pentru audieri”, se arată în comunicatul de presă,
”Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale. De asemenea, activitățile s-au desfășurat cu sprijinul I.J.J. Giurgiu”, anunță Poliția Română.