Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu pentru Capitală.

Aceasta este valabilă până la ora 18.30.

Se vor semnala : averse torențiale ce vor cumula 20…25 l/mp, izolat 35 l/mp, (îndeosebi în nord-vest), frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină.

De altfel, Apa Nova anunță că ieri, în zona Băneasa a plouat cât cad precipitații, în mod normal, în jumătate de luna iunie.

„În 2 ore (17:05-19:10), cantitatea de precipitații înregistrată în zona Băneasa a fost de peste 50 l/mp, având intensități de până la 86,4 l/mp. Un astfel de fenomen extrem are o probabilitate de depășire de o dată la 20 de ani. Conform statisticilor, cantitatea medie de precipitații aferentă întregii luni iunie este de 82,3 l/mp, ceea ce înseamnă că în doar 2 ore a căzut 60% din cantitatea medie pentru luna iunie.

Astfel, la ora producerii fenomenului erau mobilizate echipe operaționale incluzând: 17 hidrocurățitoare, 29 de autoutilitare și echipamente de pompare și 132 de specialiști ANB, care au intervenit dedicat în teren până la rezolvarea tuturor problemelor generate de evenimentul pluvial”, se arată într-un comunicat de presă.

Capitala este și sub avertizare cod gablen până joi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.