Zi de mare sărbătoare în PSD. Anul trecut, pe vremea asta, partidul își alegea un lider providențial- Viorica Dăncilă. Dar, cum destinul PSD este unul extrem de tumultos, astăzi nu mai sărbătorește nimeni evenimentul…în doar câteva luni, doamna Dăncilă nu mai e decât șefa de la doamne, cum o alinta colegul său Ciolacu. Mai mult, acum nu pare să și-o mai asume nimeni.

Candidata muncitoare, mândră româncuță, prezentată de toată suflarea pesedistă drept președintele ideal pentru România a primit apreciere pentru întreaga carieră și activitate chiar de la “prietenii” din partid – e “proasta României” au spus. Unii tudorei au început să își amintească episoade demne de Caracatița, când doamna jura cu mâna pe Biblie în fața lui Dragnea, că o sa dea amnistia și grațierea…

Iar Dragnea, face “dezvăluiri” pe bandă rulantă despre cum serviciile încercau să o facă pe Dăncilă să se creadă deșteaptă! Doamne, ce personaje amare… Partidul, intrat în istorie pentru că și-a dat jos, prin moțiune de cenzură, propriul guvern, nu încetează să surprindă.

Episodul de cea mai înaltă “ținută politică” este însă cel legat de abordarea pandemiei… PSD dă lecție după lecție- învățăm de la ei că se pot stoarce voturi până și din boală…După o luptă aprigă cu măsurile de protejare a populației recomandate de specialiști, acum marele partid dă vina pe guvern pentru creșterea numărului de îmbolnăviri. Asta când nu contestă realitatea numărului de cazuri…Cine mai are răbdare să le analizeze incoerența?

Manipularea e o boală grea…să sperăm că avem puterea să găsim antidotul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.