Testarea națională anti-COVID-19 a început! Până în toamnă vom ști câți români au trecut deja prin infecția cu noul coronavirus de la începutul epidemiei. Anunțul a fost făcut de Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Cum decurge testarea și cu ce județe au început autoritățile?

Studiul de seroprevalență COVID va fi realizat cu respectarea confidentialității datelor cu caracter personal și este avizat de Consiliul Științific al Institutului Național de Sănătate Publică – Comitetul de Etică a Cercetării.

Aproape 30.000 de români vor fi testați în cadrul studiului de seroprevalență a infecției cu noul coronavirus, în perioada iunie-septembrie 2020.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat că această testare va arăta gradul de imunitate al oamenilor și este verificată și evoluţia epidemiei de Covid-19 în toamnă. Testarea ar urma să se încheie la sfârşitul lunii august şi este făcută cu cea mai avansata metodă disponibilă în acest moment. În toamnă, autorităţile vor avea o imagine cu privire la procentul românilor care au trecut prin infecţie, pe cele 8 regiuni de dezvoltare.

„După 1 iunie, în funcţie de evoluţia pantei descendente a curbei, vom începe un studiu pe evaluare la nivel naţional, regional şi local, a persoanelor voluntare, unde se va verifica imunitatea. Avem o marjă în care putem calcula această imunitate, încât putem evalua trecerea României prin pandemie, precum şi putem prognoza evoluţia viitoare, în toamnă-iarnă”, a declarat Nelu Tătaru pe 11 mai.

Datele studiului testării naționale sunt necesare cu atât mai mult cu cât în ultimele săptămâni, cazurile pozitive cu noul coronavirus s-au înmulțit din cauza nerespectării principalelor reguli de protecție recomandate: distanțarea socială, purtarea măștii, spălarea și dezinfectarea mâinilor. 

România a ajuns deja la peste 27 de mii de cazuri cu noul coronavirus, după trei valuri de relaxare în ultima lună. Sunt și vești bune – peste 19 mii dintre aceștia s-au vindecat. Dar, din păcate, trendul ascendent al îmbolnăvirilor COVID după relaxările din 1 iunie se menține. Numărul cazurilor zilnice a crescut la peste 200, ajungând la peste 300 și 400, valori atinse în perioada stării de urgență. Bilanţul morţilor a ajuns la 1.667 până miercuri, 1 iulie.

Testarea naţională anti-COVID-19 a început cu judeţul Ialomiţa, dar au fost recoltate şi câteva probe din Bucureşti, a anunțat directorul CNSCBT.

„Toate probele care sosesc sunt însoţite de un cod de bare, care este automat încărcat în platforma STS. Au început să se facă câteva prelevări în câteva locaţii. Prima este judeţul Ialomiţa şi câteva au fost efectuate şi în Bucureşti. Este un eşantion care este calculat într-un fel anume, dar este şi un pas de numărare să asigurăm cât mai mult corectitudinea aleatoare a persoanelor care sunt participante şi evident cu consimţământul lor. Noi credem că la sfârşitul lunii august o să avem încheiate recoltările şi cea mai mare parte din rezultate la dispoziţie”, a declarat Adriana Pistol la un post TV.

Aceasta a explicat că în acest fel autorităţile vor şti care este procentul din populaţia României care a trecut prin infecţie pentru că care anticorpi, fie că a ştiut sau nu a ştiut că a trecut prin infecţie: „vom şti separat pe fiecare grupă de varstă, care este procentul persoanelor care a trecut prin infecţie şi vor şti de asemenea şi pe regiuni, cele 8 regiuni ale României, care este procentul persoanelor care au trecut prin infecţie. (…) Datele vor fi puse la dispoziţia decidenţilor, de aceea derulăm acest studiu ca să sprijine decidenţii pentru măsuri, şi mai ales pregătirea sistemului sanitar pentru ce ar putea veni”.

Cum decurge testarea națională? 

Testarea nu e un test rapid, e cea mai avansată metodă la acest moment.

Direcțiile de sănătate publică selectează la nivelul fiecarui județ și a municipiului București un număr de 3-5 laboratoare care vor participa la studiu. Sunt laboratoarele proprii si/sau laboratoare externalizate ale spitalelor județene, care deservesc ambulatorul de specialitate, alte laboratoare publice sau private care furnizează servicii pentru pacienți neinternați, laboratoare cu adresabilitate mare (peste 1000 probe/săptămână sau peste 40000 probe/an)

Nu sunt selectate însă în studiu laboratoarele spitalelor de boli infecțioase, ale centrelor de transfuzii, ale spitalelor COVID sau ale spitalelor de pneumoftiziologie TBC sau laboratoare care deservesc cu predilecție aceste tipuri de spitale.

Toate detaliile stabilite pentru studiul de testare națională sunt cuprinse în Ordinul de ministru pentru aprobarea efectuării Studiului de seroprevalență a infecției SARS-CoV-2, pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial pe 3 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.