Este aglomerație de nedescris pe Aeroportul Otopeni, în plină explozie a numărului de infectări! În ciuda măsurilor fără precedent, mii de oamenii sunt nevoiți să stea umăr la umăr la cozile interminabile pentru triajul epidemiologic.
Principala problemă pare a fi numărul mic de specaliști de la Direcția de Sănătate Publică, trimiși pe Otopeni. Sunt doar doi angajați de la DSP care se ocupă de această procedură. Durează foarte mult interviul cu fiecare dintre pasageri, care trebuie să explice de unde vine. De asemenea, se ia și temperatura oamenilor din aeroport. În perioada următoare, se vor putea relua zbouri din țări precum Spania și Olanda, ceea ce va duce la o agomerare încă și mai mare.
Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă, a confirmat pentru un post de televiziune că DSP are doar doi angajați care verifică fiecare pasager în parte (completare/verificare declarație, plus câteva întrebări, semnătură, ștampilă etc.), ceea ce face ca traficul pasagerilor în terminal să fie blocat.
„Personalul DSP este insuficient și nu poate controla pasagerii. Asta în condițiile în care suntem la 10% din traficul aerian normal și crește. DSP cunoaște situația”, a afirmat Valentin Iordache.
Oficialul aeroportului consideră că Direcția de Sănătate Publică ar trebui să aibă măcar patru lucrători pe tură, pentru a procesa declarațiile pasagerilor, dar avertizează că și acest număr va deveni insuficient dacă traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă va crește.