Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.

În București au fost confirmate 3.517 cazuri, până în prezent.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.

„ Încurajăm la conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție, precum și la semnalarea către autorități a cazurilor în care acestea sunt încălcate.

Dezavuăm actele de politizare a crizei sanitare, fie de negare a pericolului infectării sau de minimalizare a riscurilor generate de COVID-19, fie de contestare recurentă a măsurilor luate de autorități pentru gestionarea crizei, bazate pe evaluarea experților în sănătate publică, întrucât astfel de acte determină comportamente și atitudini contrare imperativului sanitar și social al acestui moment”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.