Autostrada Unirii mai așteaptă. Senatorii USR au pus din nou bețe în roate oricărei încercări de a pune în mișcare un proiect strategic, de importanță majoră pentru întreaga Moldovă. Greu de crezut că, în România anului 2020, mai există oameni politici care să oprească dezvoltarea unei regiuni din țara noastră, (culmea!) și cea mai amărâtă, și să-i condamne pe oameni la sărăcie, blocând proiectul. Și totuși, există! Și își spun, în antiteză, „Uniunea Salvați România”.

Senatorii USR s-au abținut, marți, la votul privind Ordonanța care completează legea Autostrăzii Ungheni-Iaşi–Târgu Mureş (A8), cu un amendament care stabileşte termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei. 

Motivul abținerii de la vot a fost, teoretic, un pod construit peste Prut într-o arie protejată. Asta, în ciuda faptului că legislația europeană permite acest tip de construcție, cu respectarea unor condiții de protejare a mediului.

Senatorii au adăugat ordonanţei şi un amendament care spune că „termenul/termenele pentru finalizarea efectivă a construcţiei, recepţionarea, deschiderea circulaţiei pe cele două tronsoane de autostradă sunt 31 decembrie 2024 pentru tronsonul Ungheni–Iaşi–Târgu Neamţ, respectiv 31 decembrie 2026 pentru tronsonul Târgu Mureş–Târgu Neamţ”.

Un puternic semnal de alarmă îl trage și ministrul Mediului, Costel Alexe, un important susținător al cestui proiect de dezvoltare a țării.

„Avem acest proiect care practic ar unifica regiunile României: autostrada Ungheni–Iași–Tg. Mureș, denumită Autostrada Unirii prin legea 291/2018. Realizarea lui ar contribui la avansul economic al României cu minimum 50 de ani pentru că ar lega direct de vestul Europei nu doar întreaga regiune românească a Moldovei, dar și Republica Moldova. Tranzitul rutier al mărfurilor spre vest, schimburile economice cu celelalte spații ale Uniunii Europene s-ar intensifica, dezvoltarea legăturilor economice pe care le-ar aduce acest proiect de infrastructură ar crește în progresie geometrică. De aceea, să te opui unui asemenea proiect înseamnă să condamni regiuni întregi la subdezvoltare economică”, spune Costel Alexe. 

Și nu este singura voce care critică nepăsarea USR-iștilor: primarul orașului Iași, Mihai Chirica, avertizează USR că politica neomarxistă pe care se încăpățânează s-o promoveze ce-i care-și spun „Uniunea” nu va avea succes în România. 

„Nu pot să cred că mai există în anul 2020 oameni politici care să-şi bată joc de cea mai săracă regiune din România, nu pot să înţeleg că aveţi atâta lipsă de bun simţ să reveniti acasă cu buzunarele pline şi din banii românilor din Moldova, în condiţiile în care, cu nesimţire, îi condamnaţi la sărăcie. Tuturor senatorilor USR care n-au votat aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi–Târgu Mureş le transmit să le fie ruşine”, spune Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.