Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, cere guvernului să respecte legea și să dubleze alocațiile copiilor, de la 1 august. Edilul susține că varianta propusă de executiv, de majorare cu 15%, este jignitoare. 

 Într-o conferință de presă la sediul PSD; Gabriela Firea a afirmat că Guvernul ar trebui să-și prioritizeze cheltuielile, pentru că invocă lipsa banilor pentru dublarea alocațiilor, cu toate că a găsit resurse financiare pentru alte sectoare.

„În loc de dublarea alocațiilor pentru toți copiii din România, am ascultat declarații din partea Guvernului și anume că alocațiile vor fi majorate cu doar 15%. Considerăm că este o lipsă de respect pentru copiii din România, o lipsă de respect față de familiile din România și că cei 23 de lei în plus la alocație nu acoperă nici măcar scumpirile la fructe și legume care au avut loc în această perioadă de pandemie. (…) Ni se spune de fiecare dată că nu sunt bani. Eu cred că este vorba despre prioritizarea cheltuielile. Dacă este vorba să vorbim în termeni bugetari, cred că niciodată nu vor fi bani suficienți pentru toate domeniile de activitate, dar asta este treaba și responsabilitatea Guvernului: să prioritizeze toate cheltuielile. (…) Protestăm energic față de blocarea dublării alocațiilor copiilor de către Guvern”, a afirmat Gabriela Firea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.