Clinicile private amenință că nu vor mai face teste COVID dacă nu-și primesc banii de la stat pentru cele făcute până acum. Statul colaborează cu mai multe clinici private pentru testare, însă până în acest moment nu le-a plătit pe toate.

 ”Avem de recuperat bani din luna martie, de când au început laboratoarele private să fie acrediate pentru a face astfel de teste”, a declarat Cristian Hotoboc, manager clinică privată, la Realitatea PLUS.

În sistem privat se testează în jur de 9.000 de persoane în 24 de ore, potrivit informațiilor furnizate în bilanțul zilnic publicat de Grupul de Comunicare Strategică.

Ministerul Sănătății a acreditat mai multe unități de specialitate care realizează testarea RT-PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus cu laboratoare care respectă prevederile legale în vigoare.

Unitățile decid condițiile în care pot răspunde solicitărilor de testare și pot stabili costul testului. Prețurile oscilează între 250 și 400 lei, în funcție de laborator.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.