Proiectul „Donează plasmă, salvează viaţă”, care prevede acordarea unui sprijin financiar în valoare de 1000 de euro, sub formă de voucher pentru bucureștenii care donează plasmă, după ce s-au vindecat de COVID-19, a fost adoptat, astăzi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), cu 33 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi şapte abţineri.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa, la începutul acestei săptămâni, că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a CGMB un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.

„În esență, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienți tratați să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuții, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adaugă și un stimulent financiar în cuantum de 1000 de euro, sub formă tichetelor de masă și/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului dar și alte produse necesare. Suntem în pandemie, deci într-o situație excepțională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislația privind donarea nu prevede și stimulente financiare, acum suntem într-o situație de excepție. Prin urmare, este nevoie de o excepție de la lege, pentru a salva cât mai multe vieți”, scria Gabriela Firea într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.