Doamnelor și domnilor votanți, avem vești importante de pe frontul … politic. Era să scriu, nu știu de ce, de pe Frontul Salvării Naționale. Gata! S-a lansat la apă noua generație politică, sângele proaspăt de care avea atâta nevoie țara noastră, tinerii politicieni, noul val e aici! 

Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu și ultimul intrat în ring, dar la fel de viguros politic – Petre Roman! Revoluția poată să înceapă. 

Domnul Petre Roman pare să treacă însă printr-o adevărată mineriadă doctrinară! E cap de listă laaaa … PSD. 

Iată și ce declară cu ocazia acestei rejuvenante rebranduiri politice- “Eu sunt cu o poziție independentă pe lista Gabrielei Firea, nu intenționez să mă implic în viața internă a PSD, rămân în continuare de confesiune, ca să spun așa, liberal, așa cum am fost întotdeauna. ”  Cu alte cuvinte – și pesedist, și cu liberalismul în suflet! Plus că domnul Roman a inventat, iată, confesiunea liberală, trebuie să îi dai credit pentru imaginație. Adică nu contează dacă sari de la un partid la altul, ca bondarul prin flori, importantă e religia ta politică. Ea rămâne intimă și aproape nedeclarată, în timp ce faptic ai în mână carnet de la pesede. 
Ce surprize ne mai rezervă aceste alegeri? Pare că, de data asta, nimic nu mai e imposibil. 

Fotbalul a intrat cu toată generația pensionară în cursa pentru locale – Mitică de la Ligă, Nea Puiu, Pancu, Cornel Dinu sunt colegi de listă cu Petre Roman și gustă împreună din frumusețea promisiunilor electorale. Vor înscrie în poartă? Ne vor da gol? 
Pare că toată lumea se pricepe, mai nou, la administrație locală și că toți știu rezolvarea pentru multele și gravele probleme ale Capitalei. Măcar de ar fi apă caldă și căldură la iarnă! 

Cu asemenea listă de candidați, nu aveți senzația ciudată că suntem subiecții unui experiment și că am fost teleportați în anii 90?

Așteptăm îndemnuri să ieșim la vot pe pager și pe faxul redacției! Și nu uitați! Lăsați televizoarele deschise, înainte de Mira, va fi un anunț important pentru toată țara!

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.