Secțiile de Terapie Intensivă pentru bolnavii COVID sunt punctul slab al spitalelor. O recunoaște chiar ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Însă dă asigurări că, momentan, facem față numărului de pacienți internați în spitale. Mai mult, spune că am trecut de o nouă cocoașă a primului val și că numărul infectărilor ar urma să scadă, dacă tot mai mulți români respectă normele de protecție. Ieri, au fost anunțate 1.014 cazuri noi și 45 de morți. Totodată, 479 de oameni sunt în stare critică la ATI.

Nelu Tătaru a declarat că personalul medical a făcut faţă în această perioadă, dar populaţia trebuie să respecte condiţiile de prevenire a răspândirii virusului, pentru că altfel se va ajunge la o blocare a sistemului. 

„Această pandemie nu se tranşează în spitale, ci în prespital, unde avem o transmitere accentuată şi o creştere a numărului de cazuri”, a atras atenția Tătaru.

Ministrul Sănătății a precizat că, în prezent, sunt peste 4.000 de persoane din corpul medical infectate, 2.000 din personalul auxiliar şi 2.700 din personalul mediu sau care sunt angajate temporar. „Nu ducem lipsă, dar nu trebuie să ne lăsăm pe asta, personalul medical a făcut faţă în această perioadă, dar dacă noi, cei care ar trebui să respectăm nişte reguli, ne lăsăm doar pe corpul medical, vă spun că vom ajunge să colmatăm acest sistem. Trebuie ca acest corp medical să şi facă faţă presiunii, dar trebuie să aibă şi viaţă personală”, a spus Tătaru.

Totodată, Tătaru a atras atenția că doar „respectând regulile vom avea o scădere a numărului de cazuri şi a patologiei din spitale”.

Tătaru a mai spus că „am trecut de o nouă cocoașă a primului val” al pandemiei și a anunțat că în ultima perioadă la nivel național a crescut numărul paturilor de Terapie Intensivă de la 823 la 1.034, complet utilate. De asemenea, el a precizat că dacă la începutul epidemiei România avea un singur centru de testare RT-PCR, care putea realiza 100 de teste pe zi, acum sunt 133 centre, cu o capacitate maximă de 28.000 teste/zi.

„Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează”, a mai spus Tătaru.

De asemenea, oficialul a lămurit şi chestiunea procedurii donării de plasmă, despre care unii au acuzat că este prea birocratică, deoarece se impun prea multe analize. 

„O recoltare de plasmă nu este un act banal, impune nişte teste suplimentare, plasma se ia de la cei care nu mai sunt pozitivi şi au anticorpi, se analizează şi se transferă către pacienţii critici care au virusul în sânge şi replicare virală. Analizele sunt necesare pentru a vedea de la cine recoltăm plasma şi la cine facem transfuzia”, a spus ministrul, precizând că acoperirea costurilor analizelor se face de către sistemul sanitar.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.