Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat în şedinţa de guvern de miercuri că a fost adoptată forma finală a programului IMM Leasing.
„Au fost discutate şi adoptate prevederile privind programul IMM Leasing, ca urmare a unor observaţii apărute pe circuitul de avizare. Modificările survenite în cadrul acestui program au fost aprobate şi, practic, prin Ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa de guvern de azi forma finală a acestui program, IMM Leasing, a fost aprobată şi urmează să fie implementată după adoptarea normelor de aplicare. Ca urmare, Fondul naţional de garantare şi creditare a întreprinderilor mici şi mijlocii va propune într-o şedinţă de guvern ulterioară normele pentru aplicarea acestui program şi acesta va deveni operaţional”, a arătat Dancă, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Dancă a menţionat că a fost adoptat şi un proiect de hotărâre de guvern privind atribuţiile comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări al EXIMBANK, pentru derularea programului de creditare a companiilor mari.
„Principalele coordonate ale acestui program vizează un nivel al garanţiilor de până la 80% pentru creditele pentru achiziţia de echipamente IT şi 60% pentru creditele pentru achiziţia de alte echipamente şi utilaje”, preciza Ionel Dancă.
Sursa: Realitatea Financiara