Guvernul a reintrodus pe ordinea de zi ordonanţa de urgenţă privitoare la modificările la Programul IMM Invest.

„Va trebui să reintroducem pe ordinea de zi ordonanţa de urgenţă privitoare la modificările la IMM Invest”, a declarat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a precizat că a luat în calcul „observaţiile” Consiliului Legislativ, unele vizând „câteva modificări importante”.

„Creşterea plafonului de la 15 miliarde la 20 de miliarde, implementarea unei perioade standard de subvenţionare a dobânzii de 8 luni de la data acordării creditului, pentru că, iniţial, se ducea până la sfârşitul anului şi atunci este o perioadă standard pentru toţi cei care beneficiază de acest program. Crearea unor posibilităţi ca microîntreprinderile şi aici am văzut o cerere care a venit de la microîntreprinderi şi întreprinderile mici pentru accesarea creditelor, linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru în valori mai mari de până la 5 milioane. (…) Şi, am eliminat cerinţa prin care beneficiarii programului se obligau să nu disponibilizeze personalul existent până la data de 31 decembrie 2020, deci program de lucru din ce în ce mai flexibil”, a explicat Florin Cîţu.

Premierul a solicitat ca actul normativ să fie publicat în Monitorul Oficial în regim de urgenţă. „Solicit după adoptare transmiterea de urgenţă la Monitorul Oficial”, a spus Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.