Adrian Moraru, candidatul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Sectorului 3, invitatul Mădălinei Dobrovolschi într-o ediție specială live a Realității de București, a declarat, joi, că moțiunea de cenzură depusă de PSD și al cărei vot va avea loc luni, după cum a anunțat Marcel Ciolacu, este un simplu exercițiu de imagine și o “flexare a mușchilor a Parlamentului controlat de PSD”.

“Moțiunea de cenzură este doar un exercițiu de imagine și o flexare a mușchilor încă a acestui Parlament care are controlul PSD-ului. E Parlamentul controlat de PSD în care filială cu flială, listele sunt făcute de Liviu Dragnea, de mâna lui Liviu Dragnea, că Liviu Dragnea nu și-a pus oameni doar în Teleorman. Circumscripție cu circumscripție, aceștia sunt oglinda, o reflectare a ceea ce gândea, ceea ce făcea Liviu Dragnea. Ăsta este Parlamentul controlat de PSD acum, cu această majoritate la limită pe care o au și care, din când în când mai reușesc să treacă diverse bazaconii”, a declarat Adrian Moraru, la Realitatea de București.

Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Sectorului 3 a reiterat ideea potrivit căreia să dai acum jos Guvernul e lipsit de sens, în condițiile în care pe 27 septembrie sunt programate alegerile locale.

“Nu are niciun sens să mai faci o moțiune când adevărata moțiune, inclusiv pentru ei, va fi în noiembrie sau în decembrie, când o să avem alegeri parlamentare. Ce sens are să pui acum un alt Guvern din moment ce mai avem câteva zile până vom avea alegeri. Lucrurile sunt atât de simple. Europarlamentare , prezidențiale, văd că pur și simplu le fuge lumea de sub picioare și rămân așa ca pisica agățată pe burlan”, a completat Moraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.