Alertă pe Aeroportul Băneasa! Un avion cu militari americani care trebuia să ajungă în Statele Unite nu a mai putut decola vineri din cauza unei defecțiuni grave la trenul de aterizare, a anunțat Realitatea PLUS.
Este vorba despre o aeronava Boeing a companiei Omni Air, care avea la bord 80 de militari americani. Avionul a sosit în București din Kabul și urma să plece către Washington după realimentare.
Avionul Boeing 767-300ER a aterizat la ora 14:55 pe aeroportul Băneasa după un zbor de 5 ore şi jumătate de la Kabul, Afghanistan.
Aeronava a rămas pe pistă după ce trenul principal de aterizare din partea stângă a suferit avarii după aterizare.
Pasagerii aflați la bord au fost debarcați cu ajutorul toboganelor de la ieșirile de urgență de pe partea dreaptă, potrivit Boardingpass.ro.