Turneul pe zgură WTA Premier 5 de la Roma continuă și marți cu meciuri din primul tur. Irina Begu va juca la simplu, iar Simona Halep și Monica Niculescu fac echipă la dublu. Tot la dublu va debuta și Raluca Olaru, alături de o jucătoare din Germania.

În jurul orei 13:30, ora României, Irina Begu (locul 77 WTA) va juca împotriva italiencei Elisabetta Cocciaretto (128 WTA), pe Terenul Central de la Roma.

Tot în jurul orei 13:30 a fost programată și partida Simona Halep/Monica Niculescu – Elina Svitolina/Dayana Yastremska (Ucraina), pe Terenul 6.

Raluca Olaru face pereche la dublu cu germanca Anna-Lena Friedsam. Cele două au o misiune complicată împotriva favoritelor cu numărul 8, americancele Sofia Kenin și Bethanie Mattek. Meciul va începe la ora 12:00, ora României, pe Terenul 2 de la Roma.

Programul zilei de marți la Roma, la masculin și feminin pe realitateasportiva.net

Sursa: Realitatea de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.