Candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc, a povestit, joi seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, cum, după ce a venit săptămâna trecută în București, un taximetrist i-a povestit că l-a trimis nevasta să cumpere un lighean mai mare deoarece nu avea apă caldă în casă de mai bine de o lună.

“Am fost în București săptămâna trecută și, în drum spre aeroport, l-am întrebat pe taximetrist cam care este atmosfera în București, cam cu cine votează lumea. Și-mi zice “lasă-mă, domnule în pace, că nu am chef de politică, eu pe ăștia să nu-i mai văd, ăștia care conduc acuma Bucureștiul”. Și îl întreb “dar ce s-a întâmplat?” Zice “m-a trimis nevasta să cumpăr lighean mai mare că n-am apă caldă, stau la 500 de metri de Piața Victoriei și m-a trimis nevasta să cumpăr un lighean mai mare ca să mă spăl că nu am de o lună apă caldă”, a povestit edilul, la Realitatea Plus.

Emil Boc a spus că Bucureștiul are resurse foarte mari, dar administrația nu le folosește așa cum trebuie.

“Ce pot să mai spun? Cred că senzația asta …. Adică pe mine m-a suprins că-mi spune un taximetrist “domnule, n-am apă caldă să mă spăl și mă duc să-mi cumpăr un lighean mai mare”. Păi ce spune asta?

Probabil că asta a înțeles și Gabriela Firea când stă departe de confruntări, că doar ce să răspunzi la o asemenea întrebare când îi spune un taximetrist acest lucru? Omul era necăjit, nu cu iz politic, era pur și simplu supărat. Nu făcea politică, era pur și simplu supărat că l-a trimis nevasta să-și cumpere un lighean mai mare să facă baie la 500 de metri de Piața Victoriei”, a conchis candidatul PNL la Primăria Cluj-Napoca.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.