Racla cu moaştele Sfintei Parascheva va fi scoasă miercuri în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași, a anunțat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Constantin Sturzu a anunțat că miercuri se va sluji Sfânta Liturghie începând cu ora 9.00, pe podiumul amenajat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane din Iași, conform Realitatea Plus.

Soborul de ierarhi, preoți și diaconi va fi restrâns, cel mai probabil la maximum 15 persoane. Nu vor fi ierarhi din străinătate sau din alte zone din țară, ci doar din zona Moldovei.

„Din păcate, având în vedere restricția impusă la nivel național, doar cei care au reședința în municipiul Iași vor putea pătrunde în acest spațiu, după principiul primul venit, primul care ocupă un loc,” a explicat purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Iași.

Cei care nu vor putea pătrunde în perimetru vor putea să urmărească momentul solemn al Sfintei Liturghii pe două ecrane mari amplasate pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. 
De asemenea, marți seara va începe împodobirea cu flori a baldachinului din curtea Catedralei Mitropolitane.

Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită de credincioși în 14 octombrie, iar an de an zeci de mii de oameni participă timp de câteva zile la pelerinajul de la Iași.

Din cauza pandemiei, autoritățile centrale au decis să interzică venirea pelerinilor din afara Iașiului, decizie care a aprovocat reacții dure la vârful Bisericii.

 

Sursa: Realitatea de Iasi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.