Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, vineri seară, la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că sistemul de Terapie Intensivă este foarte aproape de limită, în București. Edilul a precizat că o incidență de 3 la mie de infectare înseamnă, în Capitală, că unul din 300 de oameni cu care intrăm în contact este purtător al virusului.

“E bine să subliniem încă o dată că încă nu mi-am preluat mandatul pentru că informația asta nu a ajuns la toată lumea. Probabil într-o săptămână o să fiu investit, deși am fost ales. E o procedură democratică între momentul alegerilor și momentul investirii. Deci încă nu sunt primarul în funcție.

E o problemă foarte gravă. Dar foarte multă lume e conștientă și ia măsuri împotriva acestui virus. Eu mai merg cu transportul public sau chiar, fiind în oraș, urmăresc oamenii cu transportul public și 99% dintre ei poartă mască, ceea ce e îmbucurător.

Situația este gravă. Putem să spunem un om din 300 cu care noi interacționăm este infectat. Asta înseamnă indicele. Trei la mie înseamnă unul din 300, din oamenii cu care noi , care sunt în jurul nostru, este purtător al acestei infecții”, a declarat Nicușor Dan, la Realitatea Plus.

Primarul ales al Capitalei a avertizat asupra locurilor la Terapie Intensivă.

“La nivel individual, trebuie să luăm măsurile pe care ni le impun specialiștii și, la nivel de autoritate, trebuie să colaborăm. Din păcate, nu a existat o colaborare foarte bună până în momentul ăsta între Primăria Capitalei, Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică. (…) La nivel strict sanitar, lucrurile sunt la limită, adică sistemul sanitar care deja luptă de 7 luni cu această boală …toată lumea este obosită și acum e mai rău decât la început, deci sistemul este la limită în ceea ce privește Terapia Intensivă! Pe fiecare dintre aceste componente, autoritatea și cetățenii trebuie să dovedim că suntem o comunitate și să acționăm responsabil”, a conchis Nicușor Dan.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.