Zeci de pacienti pozitivi au stat ore intregi in frig, la Institutul „Marius Nasta” din Capitala, pentru a fi evaluati, dar nici macar nu i-a vazut vreun doctor, acuza pacientii revoltati. In weekend, este un singur medic de garda pentru COVID, iar zecile de cazuri grave internate au prioritate, declara sefa institutului. Beatrice Mahler spune ca un tsunami a lovit sistemul de sanatate si se face medicina de front.
„A zis ca nu ne putem vedea. La toata lumea de aici la fel le-a spus. Sunt oameni de la 03.00 noaptea. Este o doamna asistenta cu un limbaj foarte intepat. Suntem vinovati ca suntem pozitivi. Pacat ca traim in Romania”, spune una dintre paciente, citata de stirile tvr.
Este unul dintre zecile de pacienti dusi cu ambulanta la Institutul „Marius Nasta” pentru a li se evalua starea, conform legii. Dupa aproape 3 ore, echipajul care o astepta ca sa o duca inapoi acasa a trebuit sa plece. Degeaba au cerut sa o vada specialistul.
Intr-un final, un medic rezident i-a pus intrebari prin telefon si a trimis-o la radiografie.
Femeia s-a temut sa stea pe holul spitalului unde sunt internati pacienti cu forme mult mai grave. A asteptat aproape 4 ore in frig. Trebuia sa primeasca si concediu medical. Spune ca medicul rezident care a evaluat-o telefonic a sfatuit-o sa isi cheme sotul sa o ia acasa, sa nu mai astepte ambulanta.
Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, spune: „Este medicina de front ce facem noi. Este un tsunami care a lovit sistemul de sanatate. Evaluarea trebuie sa o faca medicul de familie foarte simplu la telefon. Sunt niste intrebari standard.”
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala