Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, cere demiterea actualului prefect Gheorghe Cojanu în contextul lipsei măsurilor după depășirea ratei de infectare la nivelul Bucureștiului. Acesta a vorbit și despre posibila carantinare a Bucureștiului și despre ce măsuri trebuie luate. A. Bădulescu a fost invitatul lui Bogdan Muzgoci în emisiunea „România în realitate”, difuzată de realitatea.net

Aurelian Bădulescu a vorbit, luni, despre măsurile ce trebuie luate în condițiile în care, la nivelul Bucureștiului, rata de infectare a depășit pentru a doua zi, oficial, pragul de 3 la 1.000 de locuitori. 

„Încă o dată solicit premierului să demită prefectul Bucureștiului. (…) Cum am avertizat acum o săptămână că vor fi 5.000 de cazuri pe zi, să pună un om calificat. (…) Un prefect neinteresat în ieșirile publice, care nu înțelege importanța Instituției Prefectului. (…) Ceea ce e de neînțeles și e criticabil, deși ieri am atins această cotă, de ieri (duminică, 18 octombrie – n.red.) si pana azi, nu am reusit, desi s-a solicitat repetat o discuție cu prefectul municipiului, dar și cu grupul tehnico-științific. Nu am reușit.

N-am cum să-i cer demisia, nu are cum sa-și dea demisia ca nu vrea. Eu am cerut interventia ministrului de Interne raportat la inacitivitatea și a lipsei de diligență administrativă. (…)

Noi am solicitat, de îndată, oprirea activităților de învățămât și analiză în detaliu, inclusiv la grădinițe și creșe. (…) Nimeni nu vorbește de creșe și grădinițe, nu există această discuție ca și când ele nu există. Trebuie toata lumea să știe cum se organizează. (…) Din pacate, mă doare că gradul de nepăsare e atat de mare. Iata, astăzti avem rezultatul. Avem 24 de ore de când cota implica un anumit comportament, pe care din pacate nu-l putem gasi la actuala formulă de pilotaj. E vorba de vietile noastre, ale copiilor. Până la această oră, Direcția de Sănătate Publică nu a avansat niciun fel de recomandare, nu a inaintat Comitetului municipal niciun fel de document. (…) Totul, bănuiesc, că se desfasoara in spatele usilor inchise, desi deciziile trebuie luate in unanimitate, nu servite de niste domni care dau dovada de transparenta, decât declarativ. Eu nu sunt într-un Comitet de lucru, nici ceilalti membri ai Comitetului. (…) Am cerut toti membrii Comitetului municipal de urgenta (documente, decizii – n.red.), pentru ca asa e in lege. In mai multe randuri am inaintat secretariatului Comitetului municipal cereri, pentru că noi am știut din 20 septembrie că ritmul de infectare va fi încetinit că se apropia ziua alegerilor și asimptomaticii care umblau in necunoștință de cauză urmau să genereze ce este astăzi. Nu au venit. (…) Nu poți, dă-ți demisia! Să aducem un om serios, slavă Domnului, există specialiști”, a declarat Aurelian Bădulescu. 

Viceprimarul social-democrat spune că amânarea luării unei decizii la nivel de Capitală „este gravă” și că „dacă acest lucru se întâmplă cu intenție, deja Ministerul Public trebuie sa inceapa sa vada. (…) Cred că din acest moment, procurorii și judecatorii din această țară care sunt părinți trebuie să realizeze daca avem de-a face cu un comportamnet care trebuie sancționat sau se înscrie în normalitate”.

În plus, viceprimarul în funcție a vorbit despre lipsa unei informări oficiale privind situația evoluției epidemiei COVID-19: „Nu există un instrument oficial sa fii informat oficial. Sunati price prefect din tara. Orice membru trebuie informat in scris de cu seara. (…) La ora 13.00 ma uit, nu am alt instrument, singurul e DSP. (…) Eu am aflat din presa, nu-mi vine un buletin oficial. Nu exista . Nu vrea DSP sa creeze astfel de instrument, pentru ca nu vor. I-am solicitat prefectului că trebuie sa informeze Consiliul General municipal. Am solicitat informari periodice si au ramas inregistrate pentu posteritate… Astăzi nu exista”. 

Ce măsuri trebuie să fie luate? Trebuie Bucureștiul carantinat?

Aurelian Bădulescu spune că Bucureștiul nu poate fi carantinat, pentru că „este o unitate cu o constitutie, nu pot rupe orasul pe cartiere, nu trebuie sa ai acest reper cân iei o asemenea decizie. Important e sa ni se puna la dispozitie criteriul potrivit cărora sunt distribuite focarele. Ne-am adresat Comitetului municipal si am spus ca nimeni nu are o directie pe spatiile comune. – de ex eu stau intr un bloc de P+9 cu sase scari. Am spus direcțiilorde Sănătate Publică că se impune sa ni se dea o foaie de parcurs privind tratamentul acestor zone – ce virucid, ce e bine de facut, ca altfel nu-ti ramane nimic decat sa te inchizi in casă. (…) Dacă nu ai niște metode clare , pentru că primariile de sector, asa cum le-am lasat, au aceste capabilități de interventie, se poate, trebuie doar o recomandare din partea DSP”.

Aurelian Bădulescu mai spune că declarațiile legate de propunerea de izolare a vârstnicilor pe timp de epidemie al lui Adrian Streinu-Cercel, managerului Institutului Matei Balș, au fost scoase din context.

„Ne onorează că două personalități de marcă Rafila și Streinu Cercel vor intra in blocul politic social-democrat. (…) Ce a spus atunci a fost intr-un anumite context, nu a convenit la multa lume. Atunci a revenit asupra declaratiei si a spus ce l-a determinat să propună. (…) La acel moment, pentru noi, au fost afirmatiile unui specialist, ca nu exista o afliliere politica, lucru care se schimba total acum. Nu trebuie sa deranjeze ca in PSD vin oameni care vor aborda de la egal la egal chestiuni tehnice”. Precizările lui Bădulescu vin după anunțul candidaturilor la alegerile parlamentare, pe listele PSD, ale lui Alexandru Rafila și Adrian Streinu-Cercel.

Totodată, întrebat despre Dumitru Dragomir dacă se găsește pe listele Consiliului General, viceprimarul Aurelian Bădulescu a mai declarat, la „România în Realitate”, că acesta „nu este consilier general in cadrul grupului municipal PSD”. Precizarea viceprimarului PSD vine după ce vineri, președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal n-are ce căuta pe lista consilierilor social-democrați. 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.