Toate unitățile de învățământ din București, private sau publice, trebuie să le trimită elevilor orarul cursurilor online până miercuri, potrivit Planului de măsuri aprobat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Planului de măsuri în vederea desfăşurării activităţilor instructiv-educative în sistem online în unităţile de învăţământ din Municipiul Bucureşti pe perioada suspendării cursurilor trebuie să ajungă în toate unitățile de învățământ azi, astfel încât fiecare să-și pună la punct orarul.

Singurele instituții care nu se vor închide pe perioada codului roșu sunt creșele și afterschoolurile. Luni seară, la „Legile Puterii” de la Realitatea Plus, ministrul Educației Monica Anisie a afirmat că este convinsă că toate cadrele didactice vor depune eforturi pentru ca educația să continue. „Cred că este responsabilitatea noastră, a tuturor, să respectăm măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor, de aceea căutăm soluții pentru aceste lucruri”, a declarat Anisie la Realitatea PLUS.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.