Trupul unei tinere a fost găsit în flăcări, vineri seara, într-o valiză lăsată pe marginea DN6, din judeţul Giurgiu. Necropsia a relevat faptul că victima a fost bătută până la moarte înainte de a fi incendiată. 

Descoperirea macabră a fost făcută pe un câmp dintre Ghimpați și Valea Popilor. Poliţiştii au fost sesizaţi că este un incendiu, însă s-a descoperit, de fapt, un cadavru. Este vorba despre cadavrul carbonizat al unei femei în proporţie de 90%.

Un şofer de TIR care trecea prin zonă a văzut mai întâi flăcările pe marginea şoselei dintre satele Valea Plopilor şi Ghimpaţi. A oprit şi a încercat să îl stingă. Atunci şi-a dat seama că ar putea avea în faţă un cadavru. Alt şofer a oprit apoi în zonă, inclusiv primarul din Ghimpaţi.

Ce spune primarul din Ghimpați

\”\”Ieşind din localitatea Valea Plopilor, era un cadavru aici într-o valiză care ardea. Am oprit la faţa locului. Şoferul de TIR a dat maşina înapoi şi văzând că este un cadavru, a sunat la 112. În acelaşi timp a trecut un şofer care lucrează pe Ambulanţă cu un poliţist în maşină, au văzut cazul, au luat extinctorul şi au stins cadavrul\”\”, a spus primarul din Ghimpaţi.

De altfel, acesta spune că sunt camere de luat vederi la intersecția din Ghimpați, în Valea Plopilor, cât și pe DN6. 

Rezultatele autopsiei arată că victima a fost bătută și chiar lovită cu un obiect tăietor la nivelul capului înainte de a fi băgată în valiză. Ucigașul a dat foc valizei pentru a scăpa de cadavru. Ucigașul se pare că a încercat să scape repede de cadavru și că în acțiunea sa a apărut ceva neprevăzut. 

Pentru a stabili indentitatea victimei, procurorul de caz a solicitat poliţiştilor o listă cu toate persoanele dispărute din ultima săptămână de la nivelul întregii ţări. Localnicii sunt pur și simplu șocați.

Sunt două ipoteze

Ucigașul tinerei ar putea fi chiar iubitul său, care, orbit de furie sau gelozie, ar fi ucis-o cu sânge rece. Anchetatorii nu exclud însă nici varianta ca fata să fi făcut autostopul, iar drama să se fi produs pentru că a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu cel în maşina căruia s-a urcat. De altfel, autoritățile cred că fata locuia pe o rază de câteva xzeci de kilometri de la locul în care a fost găsită.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.