București 2020, linie de tramvai în cel mai bogat cartier al Capitalei. Poate vă așteptați sa vedeți tehnologie, performanță și eventual lux. Ei bine, este doar un proiect abandonat care nu mai include niciun mijloc de transport în comun de ani buni. Acolo dă, astăzi, Check In Ana Maria Păcuraru.
Suntem în Nordul Bucureștiului. Una dintre cele mai scumpe și mai tinere zone din Capitală. Pe aici ar fi trebuit să treacă suporterii care participau la meciurile prilejuite de campionatul Euro 2020. Ar fi văzut niște clădiri noi și frumoase ce-i drept. Ar fi dat însă piept cu nevoia de a se deplasa și a vizita și restul orașului.
Cum altfel decât cu tramvaiul care i-ar fi dus chiar în centru și care cu greu stătea pe șine. Deși clădirile sunt din 2020, printre ele se strecura un tramvai din anii 70, pe niște linii la fel de vechi.
Autoritățile locale au anunțat mândre, în 2017, că vor reface liniile de tramvai. După 3 ani, au reușit sa modernizeze doar refugiile. Trebuie sa recunoaștem ca stațiile nimănui arata bine. Doar că nu mai oprește niciun mijloc de transport în ele. Dar cum ar fi arătat aceasta șosea cu trei benzi?!
Și, cum nu au nici tramvai, nici o alta banda, dar nici locuri de parcare, locuitorii din zonă s-au reorientat. Au găsit spațiul perfect în care să-și țină mașinile peste noapte… Exact pe proiectul fantezist al autorităților din Capitală: linia nefuncțională și abandonată.
Ce trebuie sa știe însă toți cei care trec prin nordul Capitalei este că, deși liniile nu sunt folosite, șoferilor le este În continuare interzis sa circule pe ele. Asta pentru că autoritățile au închis ochii doar pentru mașinile care stau. Șoferii care circulă pe ele pot rămâne fără permis. Ironic, nu?
Ana Maria Păcuraru vă dă Check-In pe harta problemelor pe care autoritățile nu le văd sau nu vor să le vadă. Poate așa vor ști măcar de unde să se apuce. Dacă aveți sugestii, scrieți-ne pe adresa [email protected] și ne vom deplasa să semnalăm problema celor care trebuie să găsească soluțiile.
Sursa: Realitatea de Bucuresti