Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi polei, valabilă pentru toată ţara de luni, de la ora 14:00, până marţi, la ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Oltenia, sudul Banatului şi local în Muntenia, precum şi în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură va ninge şi se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia şi sud-vestul Munteniei acesta va depăşi pe arii restrânse 8 – 10 centimetri, iar la munte se vor atinge grosimi de 15 – 20 de centimetri.

Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem şi la munte şi 45 – 55 km/h în regiunile sudice şi sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaţilor Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.

În Moldova şi Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă.

În sudul şi sud-estul ţării, precum şi la munte, pe alocuri se va depune polei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.