Municipiul Arad a ieșit din scenariul roșu, ca urmare a scăderii numărului de cazuri de COVID 19.

Ultima raportare a autorităților arată că rata de infectare cu virusul SARS COV 2 a scăzut sub trei cazuri la mia de locuitori. Prin urmare, se pot redeschide restaurantele și cafenelele la interior.

În aceeași situație se află și localitățile Zăbrani și Zimandul Nou, potrivit Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Pe de altă parte, incidența cazurilor de COVID 19 a crescut în Bata și Covăsinț și a trecut de trei cazuri de COVID-19 la 1.000 de locuitori, astfel că ambele comune intră în scenariul roșu, iar localurile se închid la interior.

Localitățile Brazii și Semlac, unde rata de infectare se menține între 1,5 și 3 la o mie de locuitori, rămân în scenariul galben.

Comunele Bârzava, Felnac, Frumușeni, Gurahonț, Hălmagiu, Șeitin, Șiria, Tauț și Vârfurile au înregistrat o scădere a cazurilor de infectare sub 1,5 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, și intră în scenariul verde, în care se află, în prezent, 42ă de localități arădene.

În acest moment, la nivelul județului Arad mai sunt 8 unități administrativ – teritoriale în scenariul roșu. Este vorba de Lipova, Pecica, Bata, Conop, Covăsînț, Iratoșu, Moneasa și Șiștarovăț.

Alte 28 de localități sunt în scenariul galben.

Sursa: Realitatea de Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.