Pensiile din luna ianuarie vor ajunge la timp la pensionari, asigură ministrul Muncii. Raluca Turcan a anunțat luni că au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost deja virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu până la jumătatea lunii ianuarie.

 „Am discutat din nou azi cu reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice pentru a mă asigura că este respectat calendarul de plată a pensiilor la domiciliu pe care l-am stabilit cu instituțiile implicate. Casele Județene de Pensii au solicitat astăzi la prima oră Agenției Naționale de Administrare Fiscală transmiterea în regim de urgență către trezorerii a dispozițiilor bugetare reprezentând plățile de pensii pentru ianuarie 2021. Ulterior, au fost întocmite ordinele de plată către Poșta Română și au fost virate sumele pentru pensiile ce urmează a fi plătite la domiciliu în ianuarie 2021. Toate aceste proceduri vor permite Companiei Naționale Poșta Română să înceapă imediat achitarea pensiilor la domiciliu. Reamintesc că, pentru pensionarii care au optat să își primească drepturile bănești acasă, plata se face prin Convenție între datele de 1 și 15 ale fiecărei luni”, a scris ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe Facebook, potrivit realitatea.net

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here