„Lucrurile nu se pot rezolva de azi pe mâine. E de definit clar ce înseamnă condiții periculoase și vătămătoare, ca să vă dau doar un exemplu. E de schimbat puțin optica, ținând cont și de niște decizii ale Curții Constituționale, cu siguranță, pentru că nu poți să dai niște sporuri care să devină cu un caracter permanent până la sfârșitul activității pentru niște chestiuni pe care tu de fapt trebuie să le rezolvi. Adică, în anumite situații, condițiile periculoase sau vătămătoare poate pot fi remediate, dar nu are nimeni interes să le remedieze din moment ce încurajăm acordarea de sporuri. (…) În sistemul  public trebuie să discutăm foarte clar care este nivelul de salarizare. Această politică de sporuri peste sporuri nu face decât să ascundă problema reală și să creeze un sistem de acordare de venituri paralel cu sistemul de salarizare. Pe mine mă interesează ca în sistemul public să se facă performanță și știu că se poate. Am văzut și îi cunosc pe cei care muncesc și sunt buni în administrație. Este frustrant, în primul rând pentru dânșii, ca în biroul celălalt să stea cineva care este la jumătate eficient la cât este persoana la care mă refer și să ia același nivel salarial, respectiv aceleași sporuri”, a explicat fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, într-o Ediție specială, la Realitatea PLUS. 

Declarațiile vin după ce fostul oficial din Guvernul Orban a publicat pe Facebook un centralizator al sporurilor din domeniul bugetar și a precizat că a identificat până acum 50 de tipuri de sporuri în șapte domenii de activitate. Printre acestea se numără sporul pentru condiții de stres/suprasolicitare neuropsihică, sporul pentru gestionarea informațiilor clasificate sau pentru păstrarea confidențialității, sporul de urbanism sau sporul pentru complexitatea muncii. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.