Nu a existat cuvânt mai des folosit de clasa politică românească decât acest „a reforma”. Reforma statului a fost folosită, în fapt, imediat după 1990 când urmașii partidului comunist încercau să adapteze capitalismul pe o structură socială cât de cât egal împărțită, oricum cu inegalitățile între clase infinit mai mici decât sunt ele în prezent.
A fost folosit și-n 1996 când Convenția Democratică a câștigat alegerile, și-n 2004 când Alianța D.A. propunea reforma statului din temelii, la fel ca-n 2009, 2014 și 2016, ultima oară când a venit rândul PSD să promită și să încerce să pună în practică o altfel de reformă a statului, dar nu mai puțin profundă decât oricare dintre „reformele” inițiate de partidele de dreapta. Ba chiar și-n 2000 mesajul cu care PSD a recâștigat puterea a fost tot un fel de reformă care să ne scoată din criza sălbaticilor ani 97-98-99.
Așadar, după atâta reformă câtă i-a fost administrată acestui stat cu rezultatele pe care le vedem în prezent – unul dintre cele mai slab administrate state din UE și cu siguranță cel mai ineficient în administrarea și planificarea dezvoltării – cam câtă încredere ar mai putea avea cineva care a fost martor la fiecare astfel de „reformă profundă” a României în ultimii 30 de ani?
Florin Cîțu este adeptul unui stat foarte suplu, de inspirație libertariană, și pare hotărât să facă mult mai multe decât a lăsat să se înțeleagă până acum că va face în proiectul de reformare a statului. Și va face negreșit în momentul în care economia României se va gripa cu adevărat, când vom avea probleme serioase în asigurarea plăților de către stat. Într-un cuvânt – când va fi obligat să facă.
Acum e încă vremea testelor și sondărilor prin care cei doi poli majori ai actualei alianțe care guvernează – PNL și USR-PLUS – își măsoară potențialul, își calibrează puterea și își pregătesc strategiile de supraviețuire la care sigur vor ajunge să apeleze mai devreme sau mai târziu.
La cât de mult a ajuns să lucreze împotriva propriilor cetățeni acest stat are nevoie de o reformă reală, completă și care să fie dusă până la capat, nu lăsată neterminată așa cum pare că totul ajunge să fie. Nici nu știi care reformă ar fi prioritară – să fie cea a Sănății, unde am ajuns să ardem de vii în spitale, a Finanțelor, unde avem „performanța” de a nu colecta la buget nici jumătate din media europeana, sau a Educației unde vedem cum an de an coborăm în toate clasamentele și statisticile posibile.
Care să fie scânteia de care să aibă nevoie o guvernare ca să pună în practică lucrurile de care statul are nevoie pentru a putea deveni „suportabil” cetățeanului care a ales să trăiască între granițele sale? Guvernul Cîțu are în primul rând timpul necesar pentru a lansa o reformă adevărată. Este ingredientul cel mai important de care o guvernare are nevoie pentru a implementa schimbări profunde în societate și în economie. Cu atât mai mult cu cât istoria ne arată că de multe ori astfel de schimbări aduc revoltă și nemulțumiri în societate.
Dacă în loc sa taie pensii speciale, Guvernul Cîțu taie doar tichetele de vacanță, dacă în loc să atragă fonduri europene și să colecteze mai mulți bani la buget, se mulțumește să mimeze restructurări și să nu vadă domeniile cele mai căpușate de clientelismul politic și nepotismul infinit, atunci șansele actualei puteri încep deja să se evapore iar soarta Guvernului pare să fie pecetluită.
Desigur, faptul că actuala coaliție de guvernare trebuie să găsească echilibrul înțelegerii și compromisului între trei partide nu e, raportat la tradiția guvernelor bazate pe alianțe de partide, deloc încurajator. Dimpotrivă. Doar răspunderea pe care ar trebui să o simtă cei de care depinde guvernarea ar trebui să-i ajute să treacă momentul crizei sanitare și economice fără a deraia cu totul.
Ar trebui să profite de această șansă și să schimbe ceea ce e urgent necesar și fără de care acest stat riscă să intre în faliment sau, dacă nu, în incapacitate de a mai funționa așa cum vedem din păcate că se întâmplă prea des în ultimul timp.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
