Ana Maria Păcuraru dă check-in acolo unde îi interesează pe turiștii români care vara asta vor să plece în vacanță în străinătate. Experiența anului trecut pare să fi adus un bagaj bun de cunoștințe pentru operatorii de turism. Sperăm că și pentru autorități. 

 Una dintre cele mai viabile soluții în acest moment pentru românii care își doresc o vacanță în afara granițelor o reprezintă adeverința de vaccinare. În acest fel, cei care vor să călătorească ar putea scăpa de testarea obligatorie și de mult hulita carantină.

Totul depinde însă de cum se vor mișca autoritățile pentru că este nevoie de protocoale și de reglementări, astfel încât să nu mai fim luați prin surprindere. Grecia și Israel deja au parafat o astfel de înțelegere care permite schimburi de turiști, cu condiția vaccinării. Dacă România va adera la un astfel de pact, se va crea o bulă turistică, așa cum au procedat anul trecut țările baltice Letonia, Estonia și Lituania. 

În prezent, românii sunt supuși unor reguli foarte stricte. Dacă merg în Grecia, trebuie să stea în izolare timp de o săptămână, iar dacă vor să călătorească în Israel, au nevoie de un rezultat PCR negativ cu 72 de ore înainte de intrarea în țară și să stea în izolare apoi două săptămâni. Israel a semnat deja protocoale cu Cipru, Grecia, Marea Britanie, Estonia, Georgia şi Seychelles privind primirea turiştilor pe bază de adeverinţă de vaccinare. În ceea ce privește România, discuțiile privind adeverința de vaccinare vor începe abia săptămâna viitoare.

Reprezentanții operatorilor din turismul românesc vor să urgenteze dezbaterile. Dacă o astfel de măsură va fi implementată, românii vor putea călători fără griji și sănătoși în această vară. O adevărată gură de aer pentru turismul european dar și pentru campaniile de vaccinare care s-ar putea amplifica în contextul concediilor. Așteptăm și părerile voastre pe adresa [email protected]. Vă veți vaccina pentru a putea călători unde vă doriți? 

Ana Maria Păcuraru dă zilnic Check In acolo unde descoperim o problemă. Astfel, autoritățile vor avea o hartă cu puncte în care trebuie să vină cu soluții. Să fiți sănătoși, căci sănătatea e mai bună decât toate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.