În această dimineață, în jurul orei 06.30, Dispeceratul I.P.J. Galați a fost sesizat, prin apel la numărul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, soldat cu rănirea a două persoane.

Polițiștii care s-au deplasat imediat la fața locului, au constatat că în accident a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, de 53 de ani, din municipiul Galați, care, circulând pe strada respectivă, ar fi lovit doi polițiști care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dirijând circulația în zonă.

Din primele verificări, a rezultat că, în noaptea de 15-16.02.2021, o persoană a sesizat la numărul de urgență 112, faptul că, pe strada Brăilei, pe sensul de mers Tecuci- Galați, s-a format o groapă de mari dimensiuni, pe partea carosabilă. A fost anunțat imediat administratorul drumului (Primăria Municipiului Galați) și, în același timp, în zonă, a fost direcționat un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Galați, pentru a asigura desfășurarea circulației în siguranță. Polițiștii au semnalizat groapa prin montarea a două panouri reflectorizante și prin poziționarea autospecialei cu rampa pornită, în fața acesteia.

În acest context, cei doi polițiști care dirijau circulația, pe axul drumului, ar fi fost acroșați de autoturismul respectiv. Aceștia au fost transportați la spital, unde au rămas internați pentru investigații medicale.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.