Un accident rutier a avut loc marți, la ora 16.40, pe D.N. 79, în municipiul Oradea.

O femeie de 40 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Oradea – Nojorid, s-a angajat în depășirea unui autotren cu semiremorcă, condus în aceeași direcție de un bărbat de 56 de ani, din Letonia, iar în momentul în care a dorit să revină pe banda întâi de circulație, nu s-a asigurat că poate efectua manevra în condiții de siguranță, a acroșat capul tractor, a pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat pe acostamentul din partea dreaptă.

În urma accidentului rutier, femeia care conducea autoturismul a suferit leziuni ușoare.

Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Sursa: Realitatea de Bihor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.