În urma unui apel prin 112, cei de la ISU Banat su fost anunțați că în scara unui bloc de pe Calea Șagului din Timișoara se simte miros înțepător care pătrunde și în apartamente. De asemenea, au fost informați că în cursul serii s-a efectuat o activitate de deratizare la parterul blocului (în spațiul unei societăți comerciale)

. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN și un motoventilator.

Până în acest moment, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.  S-a dispus evacuarea locatarilor de pe întreaga scară până la finalizarea măsurătorilor de către echipajul CBRN. Au fost evacuate 70 de persoane (58 Adulți și 12 minori). 

UPDATE: În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au detectat substanțe periculoase în spațiul comercial unde s-a efectuat dezinsecția. La verificarea documentelor întocmite în urma dezinsecției, s-a constatat că a fost folosit un insecticid CY10. 
În continuare se lucrează pentru ventilarea spațiilor, urmând a se efectua alte măsurători.

Persoanele evacuate din scara afectată vor fi relocate cu 3 microbuze, în unități de cazare identificate cu sprijinul operatorului economic, primăria municipiului Timișoara și ISU Timiș

UPDATE 2:  În jurul orei 06:00, au fost reluate operațiunile de detecție monitorizare CBRN la imobilul din Calea Șagului, atât în scara blocului cât și în spațiul comercial, nemai fiind detectate substanțe toxice în aer.
Astfel, începând cu ora 07:00, locatarii se pot întoarce în siguranță în locuințe, cu recomandarea de a ventila spațiile.

Sursa: Realitatea de Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.