Anul acesta politicienii se ciorovăiesc în loc să ia măsuri economice. Deocamdată apar probleme, dar dacă nu se iau măsuri structurale, va apărea o situație grea care va impune decizii dure, radicale. Este opinia consultantului politic, Miron Mitrea, care  aseamănă anul 2021 cu 2009 când, dacă se luau măsuri economice, nu ajungeam la tăierile de salarii și pensii impuse de Traian Băsescu în 2010.

 Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea Plus a explicat că avem o problema de fond: nu avem venituri suficiente la bugetul de stat, iar în anul trecut ne-am împrumutat cât în primii 11 ani de după 1989. Nu sunt bani suficienți, a avertizat Miron Mitrea  care a făcut calcule economice astfel încât  fiecare cetățean să poată înțelege situația în care ne aflam, pornind de la deficitul bugetar pe 2020, necunoscut cu exactitate, dar evaluat de specialiști la 9.-10% din PIB. „Ceea ce înseamnă că  fiecare cetățean al României câștigă într-o lună 2000 de lei și consuma 3000 de lei, în medie”, a arătat Miron Mitrea. 

Însă dificultățile economice nu sunt o scuză pentru guvern, iar Miron Mitrea  crede că Guvernul Cîțu a venit cu un buget prost, lipsit de coerență și viziune, pentru că nu crești veniturile la buget, nu aduci venituri noi, dacă reduci cheltuielile. Se va ajunge la creșteri importante de taxe și impozite, apreciază Miron Mitrea, așa cum anticipa și fostul premier, Theodor Stolojan.

În schimb, consultantul politic vede multe interese mărunte, de grup, care stau în fața unei gestionari eficiente a banului public. Un exemplu este refuzul parlamentarilor Puterii de a crește acciza pentru tutunul încălzit la nivelul de taxare pentru tutunul obișnuit. Consultantul politic a arătat ca există tensiuni politice mari între partidele Coaliției, dar și în interiorul unor formațiuni, cum este USRPLUS, ceea  ce încurajează atitudinile populiste și abordările neprofesionist. Guvernul se ceartă în loc să guverneze”, a fost concluzia tristă a analistului politic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.