„Există categoric o expertiză medico-legală. Va spune exact când anume a survenit decesul primei persoane (…) pentru că, din păcate o persoană a decedat în respectiva locație, cea de-a doua la spital. (…) Am decis să sesizez parchetul in rem cu privire la neglijență în serviciu în ceea ce privește intervenția. În al doilea rând, mai multe sesizări cu privire la acest criminal au fost tratate necorespunzător. Și în al treilea rând, am dispus schimbarea din funcție a conducerii Poliției Municipiului Onești și a conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. (…) Cu siguranță, raportul final va prezenta cum s-a acționat acolo, cum s-a intervenit, cum s-a folosit muniția letală, cum s-a folosit muniția neletală. Câte focuri au fost trase. Toate aceste elemente vor fi în raportul final ”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode, la „Legile Puterii”.

„Am solicitat date și vă asigur că știu în acest moment cum s-a folosit muniția și în ce condiții au ajuns acele gloanțe neletale în corpul victimei. Au explicat și vor explica în fața organelor de anchetă care a fost poziția de tragere, unde era poziționată victima. Eu am văzut toate aceste detalii și sunt convins că anchetele în derulare vor lămuri aceste lucruri”, a precizat oficialul, după ce Realitatea PLUS a prezentat fotografii în care se vede că una dintre victimele de la Onești a fost lovită cu gloanțe de cauciuc foarte posibil provenind din armele Poliției.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.