Campionatul European de fotbal, programat în vară se va disputa cu spectatori în tribune. Anunțul a fost făcut de FRF, pe site-ul oficial. Totuși, doar 25% din capacitatea stadionului va putea fi ocupată.

 Circa 12.000 de oameni vor putea să asiste la meciurile de la Campionatul European de fotbal, organizate pe Arena Națională din București.

„După mai multe ore de prezentare a unor scenarii și de dezbatere a acestora, Comitetul Interministerial EURO 2020 a ajuns la un consens: în perioada următoare se va construi scenariul admiterii publicului pe Arena Națională în limita cotei de 25% din capacitatea totală.

Autoritățile medicale împreună cu cele de asigurare a ordinii publice vor aviza setul de măsuri necesare pentru a oferi siguranță deplină celor aproximativ 12 mii de spectatori care vor intra la meciurile EURO 2020”, este anunțul făcut de FRF.

Reprogramat între 11 iunie şi 11 iulie 2021, Campionatul European ar urma să aibă loc la Glasgow, Dublin, Bilbao, Amsterdam, Copenhaga, Munchen, Roma, Sankt Petersburg, Bucureşti, Budapesta şi Baku. Semifinalele şi finala sunt programate pe stadionul Wembley din Londra.

Vezi pe realitateasportiva.net programul meciurilor găzduite de Arena Națională.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.