„Cu doamna Șoșoacă nu am fost coleg decât într-o alianță, pentru că eu sunt membru AUR, dânsa a fost dintotdeauna membru al Partidului Neamul Românesc, venită pe listele noastre cu două zile înainte de a depune listele. Nu mă regăsesc nici în modul dânsei de a pune în fața opiniei publice niște subiecte, nici în felul în care le susține”, a declarat deputatul și vicepreședinte al AUR, Antonio Andrușceac la „Legile Puterii”.
„Pe de altă parte, libertatea este un drept constituțional. Vaccinarea este o alegere a fiecăruia ca urmare a acestei libertăți și așa aș vrea să înțeleagă toată lumea punctul de vedere al nostru, al celor de la AUR. (…) Poate puțini știu, eu am și studii teologice și bineînțeles că îmi doresc ca cea mai importantă sărbătoare a creștinilor ortodocși să se desfășoare în mod legal, să se desfășoare cu respectarea drepturilor noastre constituționale de a ne manifesta liberi religia, dar cu respect față de legile în vigoare, de fapt față de Ordonanțele de Guvern în vigoare pentru că noi suntem acum chemați să facem legi, deci și să respectăm legi. Acolo unde credem că legile sunt strâmbe, avem posibilitatea să le îndreptăm multe legi strâmbe, însă până la îndreptarea lor, eu îndemn pe toată lumea să respecte legile care sunt în vigoare” a punctat liderul Alianței pentru Unirea Românilor.
Declarațiile vin în contextul în care, senatoarea Diana Șoșoacă, recent exclusă din grupul parlamentar al AUR, a susținut la tribuna Parlamentului că pandemia de COVID-19 este o minciună, iar în spatele ei se află politicienii corupți.
Sursa: Realitatea de Bucuresti